Gri de Olanda

zomer, originally uploaded by serni.

Nu remarci pânã ce nu trãieşti aici mai mult de câţiva ani – un cer cenuşiu ca un pled vechi mucegãit şi ros de şoareci atârnat deasupra Pãmântului.

Venitã proaspãt din însorita Românie nu pricepeam de ce se vãita marea majoritate a populaţiei olandeze de vreme rea, când, pe standarde româneşti, era o vreme bacovianã.
În plus, manie naţionalã : ˶cum e vremea̋ (rãspunsul este în general : vreme rea, by the way) concretizatã în ştiri despre vreme, la radio şi televizor, la fiecare orã şi website-uri de mare succes care aratã circulaţia norilor peste Olanda.

Dupã ceva ani de gri de Olanda, înţeleg.
M-am mai şi documentat între timp şi am aflat cã noi, pãmântenii, avem nevoie de o cantitate x de soare cu care ne creãm vitamina D.
Dar nu e numai atât, calciul şi vitamina D, este vorba şi despre cum funcţioneazã creierul uman lipsit de cantitatea de soare cu pricina. Vã spun eu, funcţioneazã mai prost. Şi asta constatat nu numai pe creierul propriu dar şi pe creierele majoritãţii oamenilor de alte naţionalitãţi care trãiesc în Olanda şi care suferã de lipsa de soare.
Funcţionarea mai proastã se vede şi în lipsa de umor a populaţiei locale cât şi în cantitãţile de alcool bãute, pastilele anti-depresie vândute precum şi orele petrecute la psihiatru (cã deh, cam orice olandez care se respectã se duce mãcar când şi când sã mai stea la o tacla cu psihiatrul sau psihologul – depinde de cât de gravã e problema).

Pledul gri e prezent cam 80% din timpul zilei. Sunt perioade (cu noroc) când bate vântul şi pledul dispare înlocuit de nori albi pufoşi plutitori – dar sunt tare scurte.
Exemplu: azi este 1 februarie 2011. În ultima lunã cred cã am vãzut, pus cap la cap, nu mai mult de jumãtate de orã de soare. În total. Într-o lunã. Şi asta e ceva normal aici.
Nu sunt depresivã (încã ?) dar îmi lipseşte soarele din ce în ce mai mult.
Visez la o casã pe malul Mediteranei într-o zonã nu prea turisticã. Sã trãiesc acolo, adicãtelea.
Mi-aş fi dorit sã pot visa la o casã similarã pe litoralul românesc dar îmi vin în minte tarabe cu cârnaţi şi chioşcuri cu manele la maxim aşa cã îmi trece.
Nu vine, nu vine încã, primãvara, dar nici aşa departe nu e.