Sorcova vesela

Cu amintirea celor 2 oliebollen şi a mãrului în aluat mâncate asearã pe post de cinã de Anul Nou, m-am trezit în aceastã minunatã zi de 1 ianuarie 2011 cu gândul la România şi la diferenţele permanente dintre olandezi şi români şi am decis sã încep acest blog pe care îl aveam de ceva timp în minte.

Vorbind de oliebollen, gogoşile olandeze, bombe rotunde şi îndesate cam de 5-7 cm în diametru din aluat cu stafide şi prãjite în baie de ulei (nici vorbã de gogoaşa româneascã uşoarã şi goalã pe dinãuntru!), acestea sunt simbolul unei prime diferenţe între cele douã naţii pomenite.

Am venit în contact cu acest obicei olandez în a doua lunã de când eram în Olanda.
Deci, ora 9 în seara de Anul Nou, îmbrãcatã frumos, nemâncatã de dimineaţã, cu stomacul ghiorãind de foame - fiindcã, şi eu, ca tot românul, eram obişnuitã cu mesele copioase de Anul Nou gãtite de mama sau de tante Rodica, cu 10-12 feluri de mâncare unde începi la ora 8 seara cu ouã umplute şi ciuperci cu maionezã şi termini, dacã mai trãieşti, pe la 4 dimineaţa, cu tort de ciocolatã şi îngheţatã cu salatã de fructe - am coborât într-un nor olfactiv Chanel şi i-am gãsit pe toţi olandezii prezenţi stând în jurul mesei, bând bere şi crãnţãnind un fel de aperitive cumpãrate de gata de la supermarket.

Ãsta era al doilea semn care ar fi trebuit sã îmi dea de gândit dar l-am alungat ca pe o muscã enervantã.
Primul semn fusese faptul cã toţi cei prezenţi erau îmbrãcaţi în blugi, încãlţaţi cu botine şi purtau clasica fleece jacket de fiecare zi - numai eu aveam pantofi cu tocuri, rochie neagrã de searã şi perle la gât. Mda.
Mi-am zis cã e normal sã fie diferenţe majore, cã deh, unde e România pe hartã şi unde e Olanda.

Pe aproape de miezul nopţii mã luase cu ameţeli din cauza glicemiei scãzute şi masa ramânea garnisitã doar cu sticle goale de bere şi coji de alune. Mã întrebam unde e masa de Anul Nou şi mi-am zis cã probabil vine dupa miezul nopţii. Olandezii ãştia sunt mai fit decât noi şi îşi permit sã înceapã sã mãnânce dupã miezul nopţii.

Ora 1 noaptea şi eu dârdâi afarã în frig, în mânã cu un pahar de şampanie din care nu îndrãznesc sã beau prea mult fiindcã nu am mâncat de aproape 12 ore şi mi-e cã ameţesc, admirând focurile de artificii împreunã cu cei din casã plus vecinii şi restul cartierului care a ieşit în stradã ca şi noi în tradiţionalul stil olandez.
Am fãcut conversaţie de doi lei despre vreme şi România cu prietenul temporar al vecinei din stânga şi dupã ce norii de fum înecãcios de la artificii s-au mai rãrit iar picioarele nu mi le mai simţeam de frig în pantofii de piele întoarsã cu toc înalt, am intrat în casã.

Gata, mi-am zis eu, acum umeazã sã punem masa de Anul Nou.
Pe masa de lemn negeluit trona un platou cu gogoşi iar lângã ea un tub cu zahãr pudrã. Şi un teanc de farfurii mici. Olandezii s-au repezit la gogoşi şi au început sã le mãnânce cu mâna, sporovãind în continuare, aşezaţi care pe unde s-au nimerit.

Am luat o pauzã de gândire şi am întrebat pe cel mai la îndemânã personaj dacã acesta este un obicei olandez şi am primit rãspunsul: da.
Nu tu masã de Anul Nou, nu tu stat la masã cu prietenii şi familia, spus poveşti şi râs pe sãturate. Mãnânci acasa la ora 6 seara ce ai prin frigider şi apoi dacã trebuie sã te duci la pãrinţi, fraţi, sau unde eşti invitat, eşti tratat cu una sau douã gogoşi, ceva bere şi un pahar de şampanie dupã miezul nopţii, dupã care te duci acasã pe la 2 noaptea şi te culci. Şi gata.

Nu am luat nici o gogoaşã, abia reuşisem sã dau jos nişte kilograme şi nu voiam sã înlocuiesc douã dintre ele în numai o noapte, aşa cã am atacat un platou cu fructe pus departe de ochii lumii undeva pe un dulap. Mi-am potolit foamea şi mi-am zis cã dacã e sã fie anul dupã cum e prima noapte, nu va fi unul prea prosper sau prea vesel. Şi aşa a şi fost. Dar despre olandezii cei economi şi sobrietatea lor altã datã.

La Mulţi Ani!