miercuri, 30 mai 2012

Bundițe olandeze și alte considerații legate de felul în care e bine să ne îmbrăcăm în Olanda


back in time, originally uploaded by serni.

Intâi am crezut că e menopauza dar eram prea tânără pentru așa ceva.
Apoi, ca orice ipohondru înnăscut, am cercetat alte boli care ar fi putut să fie cauza felului neplăcut în care mă simțeam când ieșeam la plimbare în aer liber. Nimic.
Apoi m-am căutat de hormoni. I-am reglat, dar, din nou, nu am rezolvat problema.
După mulți ani am înțeles: era felul în care mă îmbrăcam.
Și acum să vă explic și vouă ca să nu suferiți și voi ca mine.

De reținut: în Olanda NU este climat continental! (ca în România, adicătelea).

Umiditatea aerului este mult crescută și variază mult mai mult decât suntem noi, ăi de pe vârfurile dealurilor și poalele munților, obișnuiți.
Umiditatea asta nu e ceva de neglijat, fraților. Îți poate face viața un calvar fără măcar să ai idee că este din cauza unei bluze în plus pe care o porți. Bundița nu e de purtat în țara asta!

Deci.
Cazul 1. Iernile sunt mai călduroase decât în România, asta e sigur. Nu am avut ocazia să port niciodată de când sunt aici un pulover de lână. Fiindcă aș fi murit de cald. Dar! Sunt câteodată zile când termometrul zice -5 grade dar dacă nu verifici umiditatea și mai bate și un vânticel dinspre pol ai toate șansele să te congelezi fiindcă simți frigul cam ca la -25 în România (și fiindcă ai văzut -5 ai zis: piece of cake și te-ai îmbrăcat nu foarte gros). 3 zile temperatură, roșu în gât și tuse cât cuprinde.

Cazul numărul 2: 22 grădicele afară, minunat! Doar că umiditatea dă pe afară din toți porii pământului și se simte ca la 42 de grade în România, eventual pe malul Mării Negre și fără vreo adiere - știți voi, aer din acela atît de plin de apă de îl tai felii ca să poți trece. Noi, ca tot românul, îmbrăcat ca la 20 de grade și apoi murit de cald la 40. Deh.

Acum vorbind serios: recomand purtarea a mai multe straturi de haine subțiri. Numărul de straturi este funcție de anotimp dar ca principiu e bine de respectat. În acest fel evitați situații jenante de genul transpirații excesive sau palori morbide când intrați sau ieșiți dintr-o clădire sau mergeți la o întâlnire. Din (ne)fericire olandezii au aproape peste tot aer condiționat așa că e foarte simplu să intri de afară arătând de parcă ai alergat după autobuz.
Cred că ați înțeles ideea, nu?
Mult succes la aclimatizare!