duminică, 9 octombrie 2011

Memorii de vacanţă

Fiindcă tot veni vorba de comparații mă gândeam să fac o listă cu lucrurile bune pe care le avem noi românii și pe care nu le folosim și prețuim la adevărata lor valoare:

1. Pădurile - dacă ați ști voi dragilor cum trag olandezii ăștia de fiecare copac pe care îl au, să îl îngrijească și să îl trateze dacă e bolnav, vi s-ar face rău, gândind apoi cum tăiem noi acum copacii (așa cum au făcut olandezii cu ceva zeci de ani în urmă și acum regretă fiindcă nu mai au aproape nici o bucată de pădure naturală, totul este replantat de oameni) ca și când ar fi în cantitate nelimitată.

2.Produsele naturale
Aici în Olanda, dar și în Anglia și Germania și restul țărilor europene cu mai multă glagorie, produsele așa numite "bio" sunt mult mai scumpe decât cele de la supermarket. Mai nou, în Anglia, că în Olanda sunt mai capsomani, au început oamenii să aibă aversiune pentru marile lanțuri de supermarket-uri care livrează aceleași produse fade, nesănătoase și pline de chimicale, și a început o mișcare de susținere și re-creere a market-urilor locale (pe vremuri, în fiecare orășel cât de cât mai răsărit era câte un brutar, un măcelar și un magazin de fructe și legume, dacă vă mai aduceți aminte).
Ei se dau acuma de ceasul morții să creeze ceea ce noi avem deja dar continuăm să distrugem - m-am îngrozit efectiv când am vizitat câteva dintre monstruoasele supermarket-uri românești (germane sau austriece de fapt, bănuiesc).

3.Specificul local
Frumusețea satelor vechi, costumele naționale, mâncarea gustoasă, felul prietenos de a fi al românilor. Le folosește careva? Nici vorbă, de parcă nu ar conta. România ar fi avut un viitor bun dacă investea în turism. Vezi Slovenia, că ei au fost mai deștepți (tot nu îmi iese din cap sloganul "We have LOVE in our name" pe care l-am văzut întâmplător pe unul din posturile olandeze unde se difuza un clip pentru promovarea Sloveniei ca destinație turistică - l-am văzut o dată și pe cel românesc dar nu mi-l mai amintesc, așa de prost a fost). România ca păstrătoare a tradițiilor vechi este o idee foarte bună să promovezi o țară pentru turism. Câți se duc să viziteze "blocurile de beton și supermarket-urile" dintr-o țară?

4. Aerul curat
Veniți aici dragilor, să trageți niște aer industrial în piept, ca să faceți diferența. Poți să te dai de ceasul morții aici în Olanda, că nu dai de aer cu miros de brad cum e în România în cel mai îndepărtat sat fără drum cu asfalt. O fi acolo latrina în curte dar aerul e proaspăt și sănătos. Mulți de aici ar da bani grei să poată veni în astfel de locații. Își bate careva capul să facă așa ceva? Nooo, numai ditamai așa numite "pensiuni", făcute cu bani de la Uniunea Europeană de vreun gigel care a plătit unde a trebuit și a construit o monstruozitate care acum stă goală (am dat de una din greșeală prin nordul Bucovinei și am plecat după două minute fiindcă cea care ne prezenta locul arăta ca o vrăjitoare iar la parter erau doi handralăi care beau bere la ora 10 dimineața fără să se sinchisească prea mult de oaspeți sau specificul local).

Asta scris repede, așa, într-o dimineață de duminică, rememorând ultima noastră vacanța în România.

Hai să trăiți și toate bune.

Niciun comentariu: