sepii expirate

it snowed again, originally uploaded by serni.

Cum ziceam și mai acum câteva luni, am dat în damblaua fotografiei instant.
Mi-am mai cumpărat o cameră, că, deh, nu aveam destule. Un Polaroid 100 EE.
Nu trageți aer în piept prea tare, că e la mâna a doua, cred că mai veche decât mine, și m-a costat 15 eurași. He! Fain, nu?

Cât despre film, și aici e norocul, încă se mai fabrică de către Fuji și mai sunt ceva cutii rătăcite de filme expirate făcute original de Paul Giambarba pentru Polaroid și care acum sunt vândute de către prietenii noștri de la Proiectul Imposibil din Enschede.

Cum azi noapte a mai tras o ninsoare, dimineața asta mi-am luat la subsuoară camera cea nouă/veche și umbrela cea albă - just in case că se pornește să plouă - și am reușit să fac două fotografii faine cu Polaroidul 100 EE Special de se numește și film Giambarba expirat, 100 Sepia, cu ISO 1600.

Acum nu mai e zăpadă, s-a topit deja, și mi-am încărcat camera deja cu un film cu ISO mai mic în speranța că se mai luminează afară.

Weekend fain!

Îmi lipsește naturel-ul

trees in Ter Apel, originally uploaded by serni.

Printre multele lucruri care îmi lipsesc din România sunt pădurile.
Mai exact mirosul lor. Mirosul acela crud verde cu arome de rășini.
Aici nu îl am.
Pădurile olandeze sunt bine organizate, și chiar arată frumos, iar potecile și traseele special amenajate fac plimbarea o plăcere, dar mie îmi lipsește mirosul de pădure românească.
Aici până și brazii de Crăciun nu miros a „brad”.
Olandezii s-au gândit și la asta și au creat spray-uri cu miros de brad – să te ferească sfântul să dai banii pe el, că miroase a brad cum miroase delicat pipi-ul de motan necastrat – ca să creeze atmosferă...
Oamenii de aici nu sunt așa de habotnici când vine vorba de produse de seră versus cele naturale (deși parcă de vreo câțiva ani văd un trend către produsele de grădină și chiar crearea unei mici grădini proprii unde să pui ceva castraveți și verze) și eu zic că e așa din cauza solului și a vremii.
Solul – este nisipos. E bun pentru cartofi și alte rădăcinoase, dar cam atât. Dacă vrei sol bun te duci și cumperi cu sacul de la magazin! (iar, mă gândesc ce fericiți ar trebui să fim noi românii cu cernoziomul gratis de la natură).
Cât despre vreme, din cauza lipsei de soare și a ploii în cantități uriașe, nu ai nici o șansă să obții o roșie adevărată - știți voi roșiile acelea uriașe, inimă-de-bou de le zice, dulci și gustoase, de la Tecuci? Roșiile de aici sunt o palidă imitație – dinozaur cu gușter, dacă vreți să comparați ca mărime, iar ca gust nu știu, fiindcă nu m-a tentat niciodată să mănânc șopârle – până și olandezul de rând le numește „bombe cu apă” din cauza lipsei de gust. O roșie de seră olandeză e doar o formă roșiatică cu un lichid insipid înăuntru.
Revenind la păduri.
De fapt, ce vreau să spun, este această diferență enormă între natural și artificial pe care o văd și o simt și o gust fiindcă vin dintr-o țară unde „naturalul” este viața de zi cu zi.
Spre deosebire de noi, românii, care ne lăfăim și distrugem fără milă natura dată, olandezii au fost nevoiți să își creeze lumea lor pe un sol sărac și cu o vreme sinistră în marea majoritate a anului.
Au reușit într-o oarecare măsură, fiindcă există o aparență de „natural”, doar că, pentru cel ce a mirosit o pădure adevărată și a gustat o roșie adevărată, diferența este sesizabilă și până una alta de neînlocuit.

Opinci impermeabile

Aa with frost, originally uploaded by serni.

Aș avea nevoie de o pereche de opinci impermeabile, vreau să spun, fiindcă aici este apă peste tot. Canale mai mari, canale mai mici și râulețe și pârâiașe și canale pentru irigație sau navigație, totul aici este legat de apă.
Apa face parte din cultura olandezului și chiar dacă acum nu mai sunt așa de populare ca pe vremuri îmbăiatul sau săritul în canale sau râuri (pe motive de poluare, bineînțeles) ei sunt în continuare legați emoțional de H2O.
Am avut norocul iarna asta să prind câteva zile cu promoroacă și copaci albi reflectați în canalele încă neînghețate – o frumusețe.

Gri de Olanda

zomer, originally uploaded by serni.

Nu remarci pânã ce nu trãieşti aici mai mult de câţiva ani – un cer cenuşiu ca un pled vechi mucegãit şi ros de şoareci atârnat deasupra Pãmântului.

Venitã proaspãt din însorita Românie nu pricepeam de ce se vãita marea majoritate a populaţiei olandeze de vreme rea, când, pe standarde româneşti, era o vreme bacovianã.
În plus, manie naţionalã : ˶cum e vremea̋ (rãspunsul este în general : vreme rea, by the way) concretizatã în ştiri despre vreme, la radio şi televizor, la fiecare orã şi website-uri de mare succes care aratã circulaţia norilor peste Olanda.

Dupã ceva ani de gri de Olanda, înţeleg.
M-am mai şi documentat între timp şi am aflat cã noi, pãmântenii, avem nevoie de o cantitate x de soare cu care ne creãm vitamina D.
Dar nu e numai atât, calciul şi vitamina D, este vorba şi despre cum funcţioneazã creierul uman lipsit de cantitatea de soare cu pricina. Vã spun eu, funcţioneazã mai prost. Şi asta constatat nu numai pe creierul propriu dar şi pe creierele majoritãţii oamenilor de alte naţionalitãţi care trãiesc în Olanda şi care suferã de lipsa de soare.
Funcţionarea mai proastã se vede şi în lipsa de umor a populaţiei locale cât şi în cantitãţile de alcool bãute, pastilele anti-depresie vândute precum şi orele petrecute la psihiatru (cã deh, cam orice olandez care se respectã se duce mãcar când şi când sã mai stea la o tacla cu psihiatrul sau psihologul – depinde de cât de gravã e problema).

Pledul gri e prezent cam 80% din timpul zilei. Sunt perioade (cu noroc) când bate vântul şi pledul dispare înlocuit de nori albi pufoşi plutitori – dar sunt tare scurte.
Exemplu: azi este 1 februarie 2011. În ultima lunã cred cã am vãzut, pus cap la cap, nu mai mult de jumãtate de orã de soare. În total. Într-o lunã. Şi asta e ceva normal aici.
Nu sunt depresivã (încã ?) dar îmi lipseşte soarele din ce în ce mai mult.
Visez la o casã pe malul Mediteranei într-o zonã nu prea turisticã. Sã trãiesc acolo, adicãtelea.
Mi-aş fi dorit sã pot visa la o casã similarã pe litoralul românesc dar îmi vin în minte tarabe cu cârnaţi şi chioşcuri cu manele la maxim aşa cã îmi trece.
Nu vine, nu vine încã, primãvara, dar nici aşa departe nu e.